Caz umanitar. Ema, o fetiță de patru luni are nevoie urgentă de o operație în străinătate, după ce a fost diagnosticată cu o tumoră la maxilar

Caz umanitar. Ema, o fetiță de patru luni are nevoie urgentă de o operație în străinătate, după ce a fost diagnosticată cu o tumoră la maxilar
Publicat: 28/08/2019, 13:15

Când avea două luni, obrazul fetiței a început să se deformeze. Copilul a fost diagnosticat cu Teratom Gradul 3 imatur și a fost operată de urgență la Spitalul de Copii din Brașov. În urma intervenției a fost extras un procent de 80% din tumoră. După aproape o lună de la operație, formațiunea tumorală a crescut din nou, ajungând la dimensiuni chiar mai mari decât înainte, extinzându-se spre vasele de sânge ale gâtului până la baza creierului.

„Momentan, soția mea este internată împreună cu fetița la Spitalul Marie Curie din București, unde doctorii au constatat că nu există nicio posibilitate de a interveni chirurgical în țară, fiind o intervenție foarte dificilă.

Așteptăm să plecăm în Germania, la Berlin, unde micuța noastră va fi consultată și i se va aplica tratament, va fi supusă unei intervenții chirurgicale, a cărei valoare se ridică la 25.000 de euro. Bani pe care nu-i avem, dar pe care sperăm să-i adunăm cu ajutorul oamenilor de bine, care ne înțeleg disperarea și lupta contra cronometru”, a declarat tatăl Emei.

Cei care vor să o ajute pe Ema pot dona în conturile:

RO02BACX0000001269762000 – Banca UNICREDIT BANK – Titular Rotariu Bogdan Augustin

RO06RNCB0205113005930001 – Banca B.C.R – Titular Rotariu Bogdan Augustin

Sau online, AICI

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea